Gala handbalului săvinean, este un eveniment inițiat și susținut de Primăria Orașului Săveni, reprezentată de domnul primar Relu Petru Tîrzioru, parte a proiectului ,,Sport și mișcare pentru fiecare” ce are ca scop promovarea beneficiilor și valorilor sportului săvinean în rândul tinerei generații. Anul acesta evenimentul se desfășoară duminică, 23 iulie, a.c începând cu ora 10.00, în zona de evenimente de la Sala Sporturilor Săveni.
Așa cum spunea anterior doamna Gabriela Răducanu,antrenor CS Unirea Săveni și profesor la Școala Gimnazială nr.1, Săveni, mulți dintre handbaliștii care au început să joace handbal în echipa reprezentativă a Școlii nr.1 Săveni, au ajuns să joace la nivel înalt, astfel, din orașul Săveni s-au lansat spre marea performanță mai mulți jucători de handbal. Cei care nu au continuat să joace au cariere frumoase în alte domenii. Toți au caractere frumoase și au reușit! Ei pot fi modele demne de urmat pentru generația actuală. În cele ce urmează, până la Gală vor fi prezentaí câțiva dintre aceștia.
Prezentarea sportiviilor continuă cu unul dintre handbaliștii din generația mai tânără, încă în activitate, pe Adrian Ștefan Tîrzioru.
Adi a început să practice handbalul în cadrul echipei de minihandbal a Școlii nr.1 Săveni, echipă cu care a participat în anul 2002 la Festivalul național de minihandbal de la Piatra Neamț.
La 12 ani a plecat să joace la LPS Botoșani. În anul 2009 a jucat la LPS Piatra Neamț, echipă cu care a obținut locul IV în Campionatul național de juniori II.
În perioada 2010-2015 a jucat la CSU Suceava, a jucat și la echipa de seniori,ocupând locul I divizia A,Locurile III-IV-Liga Națională.
Adi Tîrzioru a făcut parte din echipa națională de tineret a României.
2015-2016 a jucat la Energia Pandurii Târgu -Jiu ,echipă cu care a jucat finala Cupei României și în Cupele Europene-EHF
A obținut 3 medalii de aur-de 3 ori campion național universitar cu CSU Suceava.
-medalie de bronz-Campionatul European Universitar-Portugalia
2019- a jucat la Știința Bacău,echipă cu care a jucat în Final 4-Cupa României.
Din 2021 a revenit la CSU Suceava-echipă cu care a devenit din nou campion național universitar,campion european universitar la Lodz,Polonia, unde a fost desemnat “Cel mai bun jucător al turneului “.
Anul acesta a obținut medalie de bronz la Cupa României,după calificarea în Final 4.
Momentan este tot la CSU Suceava și trage tare să se recupereze după o accidentare finalizată cu o operație.Dar este optimist și speră ca din septembrie să poată juca.
Acum o săptămână Adi s-a căsătorit,dar nu a mers în luna de miere, continuă recuperarea, cu toții îi dorim o recuperare rapidă.
Eveniment cu licență Asociația Culturală ARLECHIN, director executiv Flavius Damean.Info line: www.saveni7days.ro / www.arlechinromania.ro