Orașul Săveni sărbătorește copilăria! Festivalul Copiilor aduce patru zile de joc, sport și bucurie în perioada 29 mai – 1 iunie 2026!
Orașul Săveni devine, la final de mai și început de iunie, capitala copilăriei. Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, cei mici și cei mari sunt invitați să participe la o serie de activități cultural-artistice, sportive și recreative, reunite sub umbrela unei noi ediții a Festivalului Copiilor – „În lumea copiilor”, organizat în perioada 29 mai – 1 iunie 2026 de Primăria Orașului Săveni și Societatea Cultural Artistică „Arlechin” Botoșani.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 1 Săveni, Centrul Cultural Săveni, Biblioteca Orașului Săveni și Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, reunind instituții, voluntari, cadre didactice și coordonatori implicați activ în dezvoltarea activităților educative și recreative pentru copii și tineri.
Timp de patru zile, orașul Săveni va deveni un spațiu al energiei, creativității și mișcării, unde copiii și tinerii sunt invitați să participe la activități sportive, artistice și recreative desfășurate în aer liber și în locațiile partenere ale festivalului.
Activitățile se vor desfășura în locațiile instituțiilor de învățământ partenere, la Complexul Sportiv Săveni, Centrul Cultural Săveni și în zona pietonală a orașului Săveni, iar programul va începe zilnic de la ora 10:00.
Programul evenimentului va include activități diverse dedicate tuturor categoriilor de vârstă, jocuri interactive, ateliere educative, momente artistice, demonstrații sportive și multe alte surprize pregătite de organizatori și voluntari. Atmosfera de festival va fi completată de activități recreative menite să promoveze mișcarea, socializarea și dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Primarul orașului Săveni, domnul Relu Petru Tîrzioru, a transmis cu această ocazie un mesaj adresat comunității: „1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului este ziua în care revenim cu toții la momentele tandre și plăcute ale copilăriei inocente, alături de generația în creștere. Este ziua în care încercăm, încă o dată, să conștientizăm că interesul pentru copil trebuie să fie unul prioritar și că toți copiii au nevoie de sprijinul și atenția noastră zi de zi. Așadar, această zi este un bun prilej pentru a uita de toate grijile, de a ne aminti de una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții – copilăria. La mulți ani tuturor copiilor mici și mari!”
Flavius Alin Damean, coordonator al activităților și reprezentant al Societății Cultural Artistice „Arlechin” Botoșani, a subliniat importanța acestui eveniment pentru comunitatea locală: „Festivalul Copiilor reprezintă mai mult decât o serie de activități recreative. Este un proiect prin care ne dorim să aducem împreună copii, părinți, profesori, voluntari și întreaga comunitate în jurul unor valori precum prietenia, educația, mișcarea și creativitatea. Ne bucurăm că, an de an, acest eveniment oferă copiilor oportunitatea de a descoperi activități noi, de a socializa și de a petrece timp de calitate într-un mediu sigur și plin de energie pozitivă. Prin astfel de inițiative contribuim la dezvoltarea educației nonformale și la consolidarea spiritului comunitar în orașul Săveni.”
Coordonatorii activităților subliniază faptul că evenimentul promovează educația nonformală, sportul și participarea activă a copiilor și tinerilor la viața comunității, contribuind la consolidarea relațiilor dintre școală, familie și comunitate.
Programul detaliat al activităților pentru fiecare zi poate fi consultat pe site-urile www.saveni7days.ro și www.arlechinromania.ro, iar informațiile privind activitățile și programul desfășurător vor fi comunicate participanților și de către reprezentanții, cadrele didactice, coordonatorii și voluntarii organizațiilor și instituțiilor partenere implicate în organizarea festivalului.
Partenerii acestei ediții sunt: Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, Școala Gimnazială Nr. 1 Săveni, ISU Botoșani, Casa de Cultură Săveni, Biblioteca Orășenească Săveni, Jandarmeria Botoșani, Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, Centrul Județean de Voluntariat – Filiala Săveni și Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani.
Organizatorii invită toți copiii, părinții și bunicii să participe la această sărbătoare dedicată copilăriei și să se bucure împreună de patru zile pline de culoare, energie și voie bună.
Perioada: 29 mai – 1 iunie 2026 / Locația: Orașul Săveni / Program zilnic: începând cu ora 10:00 / Intrarea este liberă!
Festivalul Copiilor de la Săveni, o lume a jocului, creativității și bucuriei pentru întreaga familie!
























Primăria Orașului Săveni informează despre desfășurarea primului workshop organizat în cadrul proiectului transfrontalier „Direcția verde a dezvoltării urbane în Săveni (RO) și Drochia (MD)”, cod ROMD00638, eveniment care a avut loc în data de 2 aprilie 2026, în orașul Săveni.
Cupa Prieteniei – două zile de handbal, energie și prietenie la Săveni!
Înscrieri noi la cursurile de balet și coregrafie la Centrul Cultural Săveni
Educație prin artă pentru copiii din Săveni


Evenimentul este organizat împreună cu specialiștii Logiscool Botoșani, având ca scop inițierea și sprijinirea elevilor din învățământul preuniversitar în dezvoltarea competențelor digitale, a gândirii logice și a unei relații sănătoase cu tehnologia, într-un context în care Inteligența Artificială devine o componentă firească a vieții cotidiene și a procesului educațional. Activitatea se va desfășura cu implicarea și sprijinul cadrelor didactice și al profesorilor de profil (informatică, TIC și discipline conexe) din cadrul celor două instituții de învățământ, care vor fi alături de elevi pe parcursul lecțiilor, contribuind la consolidarea dimensiunii educaționale și la integrarea temei în contextul formării școlare „Copiii cresc într-o lume complet digitală, în care tehnologia și instrumentele de inteligență artificială devin parte a vieții cotidiene. În acest context, nu este suficient ca elevii să utilizeze un dispozitiv, ci este necesar să înțeleagă mecanismele din spatele aplicațiilor, jocurilor, platformelor online și instrumentelor AI. Atelierul propus urmărește să promoveze o abordare modernă a educației digitale, centrată pe dezvoltarea competențelor esențiale pentru viitor: gândire logică, creativitate, gândire critică și utilizarea responsabilă a tehnologiei.” A declarat domnul Relu Petru Tîrzioru, primar al Orașului Săveni.
Cu privire la importanța acestui demers educațional, Flavius Alin Damean, vicepreședinte al Fundației Județene pentru Tineret Botoșani și reprezentant al partenerilor implicați în proiect, a declarat: „Copiii noștri cresc într-o lume complet digitală, iar realitatea de astăzi ne arată clar că nu mai este suficient să știe doar să folosească un telefon, o tabletă sau un laptop. Adevărata provocare este ca ei să înțeleagă ce se află în spatele aplicațiilor, jocurilor, site-urilor și, mai ales, în spatele instrumentelor de inteligență artificială care deja le influențează viața de zi cu zi. La Logiscool, aceștia fiind lideri în programe edu-tech și o destinație inovatoare pentru copii, oferindu-le oportunitatea de a învăța programare încă de la o vârstă fragedă, într-un mod captivant și educative, am înțeles și din analiza activității acestora, că copiii nu sunt doar utilizatori pasivi ai tehnologiei. Ei sunt încurajați să devină creatori: să gândească logic, să rezolve probleme, să experimenteze, să testeze, să greșească și să refacă, exact așa cum funcționează lumea reală. Nu există memorare mecanică, ci există învățare practică, logică, distractivă și relevantă pentru viitor. Când un copil creează ceva cu propriile mâini și idei, încrederea lui crește. Și acolo începe educația adevărată. Aceste competențe – gândirea critică, logica, creativitatea și utilizarea responsabilă a tehnologiei – nu îi ajută doar la informatică. Îi ajută la fiecare materie de la școală, în viitoarea lor carieră și în viața de zi cu zi. Viitorul aparține copiilor care înțeleg tehnologia, nu doar o folosesc”.








































La Săveni, una dintre cele mai așteptate discuții din ultimii ani a început să prindă contur. Vineri, 28 noiembrie a.c. președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, împreună cu primarul orașului Săveni, Relu Petru Tîrzioru, au organizat o întâlnire de lucru care a reunit primarii din județ și conducerea Transgaz, reprezentată de directorul general Ion Sterian.









































































Angela Mihai, laureată a „The Grand Award for Excellence” în Italia
De ce a fost premiată





































