
Echipa de handbal fete gimnaziu a Școlii Gimnaziale nr.1 Săveni a obținut în data de 8 martie 2024 locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, competiție organizată de ISJ Botoșani, așa cum reiese și din cele prezentate pe rețelele de socializare de doamna profesoară
Gabriela Răducanu
„A fost o competiție cu un nivel ridicat, la care au participat 6 echipe, primele 2 echipe clasate la faza pe centre. Am jucat în grupe cu echipele Liceul Pedagogic Nicolae Iorga Botoșani și Școala Gimnazială Durnești. Am câștigat detașat locul I în grupă și am jucat apoi cu echipa Liceului cu Program Sportiv Botoșani, echipă care a învins în grupă echipa Școlii “Leon Dănăilă” Darabani și Școlii Gimnaziale Vorona. Meciul din finală a fost un meci greu, dar frumos.Un meci echilibrat,terminat la egalitate la sfârșitul timpului de joc. Am jucat apoi 2 reprize de prelungiri, unde echipa noastră a reușit să câștige la diferență de 2 goluri. Felicitări echipei LPS Botoșani, o echipă foarte bine pregătită, pentru o evoluție foarte frumoasă care a progresat foarte mult anul acesta.

Felicitări fetelor noastre care deși au fost cele mai mici ca vârstă din competiție, 7 dintre ele fiind în clasa a Va, 2 în clasa a VIa și 2 în clasa a VIIa au reușit să gestioneze bine această competiție. Am fost singura echipă care nu a avut nici o jucătoare de clasa a VIIIa. Acest lucru mi-a amintit că în anul 2002, la ultima etapă județeană cu echipa Școlii Nr.1 Săveni, înainte de plecarea mea la Cernavodă, am jucat tot în Sala LPS Botoșani și atunci am avut o singură jucătoare de clasa a VIIIa, pe Adelina Todică,dar care avea vârstă de clasa a VIIa. Și atunci zona a fost tot la Suceava și am câștigat-o și ne-am calificat la etapa națională, unde am obținut locul II. Două generații diferite, la interval de 22 de ani,cu jucătoare deosebite. Și ce a fost astăzi mai frumos a fost faptul că
Maria Scutariu ( Rapciuc) care în 2002 a fost golgheter la faza națională a fost alături de fete și le-a mobilizat cu o putere extraordinară, așa cum o făcea atunci când juca. Am avut-o azi în sală și pe
Dumitrița Cricleviț, fost căpitan de echipă la echipa Școlii Gimnaziale nr.1 Săveni, care are băiatul la LPS, la fotbal. Vlad mi-a spus că el ține cu LPS, cu colegele lui și cu doamna dirigintă , dar sufletul mamei eu sunt sigură că a fost la Săveni. Am avut o galerie super-frumoasă, formată din părinți, bunici și colege de club, care a susținut pe toată perioada competiției fetele noastre. Mulțumim părinților pentru susținerea permanentă a copiilor.

Mulțumim domnului primar
Relu Tîrzioru, domnului viceprimar
Bogdan Catruc pentru sprijinul acordat de fiecare dată, pentru condițiile deosebite create pentru antrenamente și meciuri. Echipa noastră dispune de o bază materială foarte bună, poate printre cele mai bune din țară, iar competițiile organizate la nivel local dar și la nivel național (
Cupa Moldovei, Cupa Fun Sports Brașov, Olimpiada Sportului Săveni, Cupa Fair-Play Săveni, etc) au contribuit la experiența de joc a fetelor noastre. Felicitări ISJ Botoșani pentru organizare. Felicitări tuturor profesorilor echipelor participante! Felicitări tuturor jucătoarelor, arbitrilor care și-au dedicat ziua acestei competiții și tuturor celor care au fost astăzi în Sala LPS Botoșani! Mult succes echipei Școlii Gimnaziale nr.1 Săveni la faza zonală, la Suceava!”
Info line: www.saveni7days.ro