Saveni Vremea
HomeCulturaSofia Vicoveanca la „Datini și obiceiuri din străbuni” primul festival de teatru...

Sofia Vicoveanca la „Datini și obiceiuri din străbuni” primul festival de teatru popular românesc, din județul Botoșani

Festivalul de teatru popular românesc „Datini și obiceiuri din străbuni”, aflat la prima ediție, va avea loc în Săveni, cu artiști celebri și o suită de manifestări tradiționale.
Sofia Vicoveanca, Brândușa Covalciuc Ciobanu și Valentina Tipa Lulciuc vor cânta  într-un spectacol inedit de Revelion, organizat vineri, 31 decembrie 2021 în orașul Săveni.
Prima ediție a festivalului  „Datini și obiceiuri din străbuni” va avea un caracter sincretic, îmbinând teatrul popular, dansuri, cântece și manifestări tradiționale în noaptea  dintre ani. Potrivit organizatorilor, șirul activităților festive va debuta la ora 11:00 cu un spectacol cu obiceiuri populare, jocuri de măști, teatru haiducesc, reconstituiri ale unor momente istorice, piese dramatice cu elemente coregrafice. De la ora 22.00 până la ora 24:00 vor avea loc concertele marilor artiste de renume național și internațional , după cum urmează: Sofia Vicoveanca, Brândușa Covalciuc Ciobanu și Valentina Tipa Lulciuc.
Teatrul popular românesc se concretizează prin aducerea în prim plan, pe scenă, a conflictelor autentice de viață, a unor eroi și producții dramatice izvorâte din inteligența omului obișnuit, pe care lupta vieții de zi cu zi îl relevă și îl desăvârșește. Această scenă a teatrului popular este menită să aducă un elogiu vieții în toate formele sale, cuprinzând simbolic toate etapele importante ale transformării omului. Nimic nu poate fi mai frumos în preajma sărbătorilor de iarnă decât întoarcerea la identitate, la conceptului de „acasă”, la fascinația simplității și bucuriei de a trăi. Suntem mândri că putem aduce laolaltă toate aceste elemente fundamentale pentru comunitatea noastră. La Mulți Ani! ”, a declarat Relu Tîrzioru, primarul orașului Săveni.
Festivalul va îngloba, din această primă ediție, toate manifestările tradiționale de iarnă pe care orașul le vă găzdui cu ospitalitate în următorii ani. Sperăm ca publicul să rămână cu amintiri plăcute, optimism și să pășească în Noul An cu veselie”, a spus Flavius Damean, vicepreședinte Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani.
Evenimentul se va încheia cu un foc de artificii pe măsura spectacolelor.

 

RELATED ARTICLES

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare