“Cupa Moldovei “, Turneul III, desfășurat la Pașcani,încheiat în data de 28 ianuarie, a.c. cu premii pentru handbalul săvinean!
„Fetele noastre au jucat în prima zi 3 meciuri pe care le-au câștigat ,iar astăzi 2 meciuri, unul câștigat, cu echipa din Piatra Neamț și unul pierdut la o diferență de un singur gol, după ce am câștigat prima repriză cu un avans de 2 goluri.
Cu toate că adversarele noastre, C.S.Dinamic Tg.Frumos au o experiență de joc mult mai mare, fetele noastre, cele mai mici ca vârstă din competiție, noi avem 12 jucătoare din 15 născute în 2011-2012, iar dintre acestea 10 fiind eleve în clasa a Va ,toate având doar un an de când au început să practice handbalul, au avut o evoluție foarte frumoasă și au luptat până în ultima secundă. Dacă ieri am avut un arbitraj foarte bun, nu s-a întâmplat același lucru și astăzi.
În primul rând, echipa din Târgu Frumos a avut vineri doar 2 jocuri, motivând că primul joc l-ar fi jucat miercuri, dar nu au anunțat și ceilalți participanți, să vadă dacă sunt de acord cu această schimbare de program și nu știm dacă chiar s-a jucat.
Una e să joci 2 meciuri într-o zi și alta e să joci 3 și a doua zi încă două.
Din păcate, am avut multe eliminări, aproape jumătate de meci am jucat cu 5 oameni la semicerc și la un moment dat chiar 4.
Nu toate acestea au fost meritate,ținând cont că toate au fost date la pachet și cu aruncări de la 7 m pentru adversarele nostre. Nu s-a întâmplat același lucru de partea cealaltă, unde s-a dat pe final de meci o singură eliminare.
Primul turneu de la Cupa Moldovei, a fost câștigat de Dinamic Târgu Frumos, tot la un gol,al doilea Turneu ,desfășurat la Piatra Neamț a fost câștigat de noi, de C.S.Unirea Săveni, iar acum la al treilea turneu am obținut locul al II-lea, care este un loc muncit, ținând cont că toate echipele progresează de la turneu la turneu.
Nu a fost ușor niciun meci.
Felicitări fetelor noastre care și de această dată au fost remarcate, chiar de către unul dintre antrenori care mi-a spus că a rămas impresionat de faptul că am fost singura echipă care a avut contraatacuri lansate de portar și finalizate cu gol.
Acest lucru a determinat probabil și organizatorii competiției să-i acorde Ștefania Alupoae de la echipa noastră, titlul de cel mai bun portar al Turneului.
Felicitări fetelor noastre! Voi sunteți campioanele noastre! Eu sunt mândră de voi !
După un an de handbal este o realizare foarte mare!
Mulțumim celei mai frumoase galerii, din care au făcut parte părinții copiilor, frați, surori,bunici, etc.
Au venit înarmați cu o tobă mare, cu vuvuzele și cu un imn nou al echipei noastre compus de șeful galeriei,tatăl Alessiei Trufin. Mulțumesc tuturor părinților care îi susțin de fiecare dată pe copii.
Mulțumim pentru tot sprijinul acordat domnului primar Relu Tîrzioru , pentru asigurarea celor mai bune condiții de antrenament, poate dintre cele mai bune din țară”.
Felicitări, tuturor sportivilor și susținătorilor acestora, doamnei antrenor Gabriela Răducanu și doamnei coordonator sportiv Maria Scutariu pentru determinare și frumosul parcurs în acest domeniu sportiv!
Info line www.saveni7days.ro